Am gustat prima oara de Crăciun babka cu ciocolata de la voi, si mi-a ramas gandul tot la ea (au primit părinții cadou si am gustat și eu). Nu locuiesc în România, așa ca de drag și dor le-am comandat părinților eu de data asta, așa ca măcar familia lărgită sa guste înca odată din ele (măcar cei dragi sa se bucure daca eu nu ajung)! Mi-au spus ca au fost extraordinar de bune, cele mai bune, ce sa mai vorbim! I-am rugat sa îmi trimită poza, dar nu mai aveau nici jumătate rămase :)
Politica retur HONEST FOOD SRL pentru achizții online piata9.ro
POLITICA DE RETUR
Consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanță, prin notificare scrisă, trimisă comerciantului, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv, singurele costuri ale consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.
CONDIȚII DE RETURNARE
Produsele trebuie returnate în starea în care au fost primite, în ambalajul original şi însoţite de toate accesoriile şi documentele originale care l-au însoţit. Nu se acceptă returul produselor care au suferit modificări sau au fost deteriorate de către client. Contravaloarea produsului se va returna după verificarea acestuia, prin ordin de plată, în termen de maximum 14 de zile de la recepționarea acestuia.
CONTACT
Adresa: Bulevardul Decebal 61A, Oradea, Romania
Numar de telefon: 0747385686
Email: contact@piata9.com